Gigi Anghelescu are 39 de ani, patru luni, o săptămână, trei zile, șase ore, patru minute, câteva secunde și într-o dimineață ia hotărârea cea mare: să devină scriitor de succes. Pentru a porni în urmărirea visului său, își dă demisia de la banca unde lucrează. Vegheat și consiliat și în cele mai mici detalii de către cei doi prieteni apropiați, Georgescu și Mateescu, deja scriitori, Anghelescu face primii pași pe aventurosul drum al cuceririi lumii literare, despre care la început nu știe nimic. Urmărit de amintirea nefericitei iubiri din adolescență, pentru preafrumoasa Adina, dar și chinuit de dorința de a salva literatura de "impostori" – dintre care se distinge pregnant figura lui Cernătescu –, Anghelescu întâlnește cele mai șocante și mai colorate personaje, pe un drum unde, la final, îl va aștepta o surpriză de proporții uriașe.
Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes te face să privești mai atent lucrurile din jur. Și să nu îți mai poți controla hohotele de râs.