ro
Audio
Lucian Dan Teodorovici

Circul nostru vă prezintă

Listen in app
"Lucian Dan Teodorovici e un maestru al circului suicidar, al bufonadelor patibulare. În pofida deriziunii însă, cartea lui Teodorovici e tristă, ca existenţialismul de cîrciumă şi gang. Tristeţe amărîtă şi sordidă, insidioasă ca o igrasie care-l îmbibă, finalmente, pe ipocritul spectator, ce moţăie în tihna dulce a unei «bune conştiinţe»." (Şerban Foarţă)

"O umanitate dezabuzată, cu inşi cretini şi femei epileptice care cad în biserică, un peisaj cu loseri jalnici şi curve de doi bani, cu blocuri şi vecini de un burlesc agresiv, totul adunat în persoana de existenţialism parodiat a Naratorului («ca întotdeauna, şi astăzi vreau să mă sinucid») în care – dacă vrei – simţi vag greaţa sartriană, «serviciile» inutile ale lui Clémence din Căderea camusiană, umbra Solitarului ionescian ş.a.m.d., trecuţi prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov." (Dan C. Mihăilescu)

"Un roman care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întîmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit." (Marius Chivu)
5:10:07
Copyright owner
Bookwire
Publisher
StorySide
Publication year
2022
Have you already read it? How did you like it?
👍👎
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)