Acest soare care ma orbeste

Cu o scriitura alerta, rasfatata uneori, cu efecte premeditate a caror combinatorie nu se dezvaluie pana la final, Sorin Draghici ofera in acest roman una dintre ocaziile de neratat de a te bucura de literatura, vara. Provocator, autorul alege sa intre in pielea unei domnisoare, apoi doamne si demonstreaza in felul acesta ca literatura ramane cel mai sustenabil exercitiu de zamislire de forme de viata dintre toate. Aceasta nu este insa decat prima dintre provocarile la care scriitorul isi supune cititorul.
Pe relatia Targu-Mures – Atena – Bucuresti – Buenos Aires nu circula niciun avion direct. Ramane sa va imbarcati intr-un roman care promite, de la bun inceput, o croaziera improbabila, geografica dar si istorica. Nu in ultimul rand, romanul lui Draghici ar putea fi premiat nu doar literar, ci si gastronomic.
Desi nu exista stele Michelin pentru literatura, initiativa ar trebui formulata. Pentru ca nu doar ca o societate de femei si barbati fascinante si fascinanti se iubesc, admira, calatoresc si dribleaza vitregiile unei istorii nu prea indepartate, dar ele si ei stiu sa se bucure de viata. O viata care se scrie in greaca veche si noua, una in care cultura si natura reprezinta un cuplu atat de sudat, incat nici nu ti-ai putea imagina ca ele ar fi fost, multa vreme, separate de prejudecati si mituri culturale.
Cititorul trebuie avertizat ca se poate indragosti de multe dintre personajele care locuiesc in aceasta poveste petrecuta in prima jumatate a secolului trecut; de asemenea, el trebuie sa stie ca povestea in care patrunde nu-l va dezamagi decat din cauza inevitabila a sfarsitului ei. Daca orice minune dureaza trei zile, ei bine, el va petrece cu Eliza si Maria, dar si cu Andreas si Athanasios, trei ore concentrate sau trei dimineti de calistenie a afectelor si a imaginatiei. In sfarsit, e important sa-i spunem cititorului ca, daca faptul ca povestea are un final face parte din nedesavarsirea a tot ce e viu, totusi, finalul povestii va fi unul puternic.