Caragiale. Scrisoarea pierdută

"Eram încongiurat de poezie proastă prin redacţii şi-n tipografii, curgea cerneala ieftină ca apa Dîmboviţei şi atîta m-a scîrbit excesul acesta de prost-gust şi oh şi ah şi istorie naţională măreaţă, că am început s-o iau la forfecat şi-am descoperit că-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez şi s-o iau în derîdere decît să mimez a poetiza."

"Nu-i limbă pe lumea asta cu înjurături mai frumoase şi mai pline de fantezie cum e daco-româna, puiule. Şi cum să nu isbucneşti cu Paştele şi anafura, cînd tu îi dai boului să culeagă «Libertăţile publice au fost cîştigate cu preţul...» şi cornuta halitoare de tutun culege «Libaţiile pubice»? Zi matale, căci eşti philologos!"

"Te vei fi întrebînd, Herr Doktor, ce se întîmplase. Se întîmplase că mîna lungă şi vînjoasă a lui Bachus se amestecase în fericirea noastră. Corespondentul, Paştele şi anafura lui, se luase de cu seara la băut cu nişte muscali şi, după cîteva sticle bune de votkă, ăia-i dăduseră asigurări, în batjocură, că în chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Paşa depunea steagurile în faţa celor două armate aliate. Spre dimineaţă, ăsta, mort de beat, dă fuga şi ne trimite telegrama blestemată. Din nefericire, Médoc nu era încă fini, nici Votca şi Tzuica încă nu erau dedans!"

Născut în 1852 în satul Haimanale, Ion Luca Caragiale a fost primul copil al lui Luca Ştefan Caragiale şi al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Spre deznădejdea tatălui său, a fost atras de teatru încă din copilărie, fiind fascinat de reprezentaţiile unchiului Iorgu Caragiale. Fire conflictuală şi dispreţuind politica mioritică şi prefăcătoria din rîndul intelectualităţii, pe care în dese rînduri le-a satirizat în publicistica lui, tînărul Caragiale şi-a atras multe antipatii. Primul său contact cu Teatrul Naţional a fost ca sufleor şi copist. Mai tîrziu a publicat şi apoi i s-a pus în scenă prima piesă de teatru, O noapte furtunoasă, şi, cu toate că a avut parte de numeroase reacţii negative, acesta a fost începutul ascensiunii sale ca dramaturg reprezentativ al comediei româneşti. A avut numeroase iubiri pasagere, însă cea care i-a furat inima şi care i-a devenit soţie a fost Alexandrina Burelly. Avînd de întreţinut o familie numeroasă, era mereu în căutarea unor noi surse de venit, încercînd chiar, de mai multe ori, să-şi deschidă o berărie. Relaţia sa de prietenie – inconstantă – cu Mihai Eminescu a fost pusă la grea încercare cînd a ieşit la lumină idila dramaturgului cu Veronica Micle, marea dragoste a poetului. După ce a scăpat de grija banilor, în urma unei moşteniri, s-a mutat cu familia la Berlin, unde a şi murit în 1912. Este considerat fondatorul teatrului comic din România, iar piesele lui sînt jucate şi astăzi pe scenele teatrelor naţionale.