Egomaniac

În noaptea în care l-am întâlnit pe Drew Jagger, tocmai intrase în noul meu birou din Park Avenue.
Am format 911 înainte să-l atac cu mișcările mele de Krav Maga.
M-a imobilizat rapid și apoi a chicotit, găsind distractivă încercarea mea de a-l doborî.
Bineînțeles, intrusul trebuia să fie arogant.
Numai că s-a dovedit că nu era deloc un intrus.
Drew era ocupantul de drept al noului meu birou. Fusese în concediu în timp ce spațiul era renovat. Pretextul perfect pentru escrocul care mi-a închiriat mie spațiul ce nu era deloc vacant.
Am luat o țeapă de zece mii de dolari.
A doua zi, după câteva ore petrecute la secția de poliție, lui Drew i s-a făcut milă și mi-a făcut o ofertă de nerefuzat: puteam să rămân temporar, dacă acceptam să-i preiau apelurile cât secretara lui era plecată.
Probabil că ar fi trebuit să fiu recunoscătoare și să-mi țin gura la auzul sfaturilor pe care le dădea clienților săi. Dar nu am putut să nu-mi spun părerea.
Și nu mă așteptam să mă tulbure de fiecare dată când mă certam cu el, mai ales că doar asta făceam.
Noi doi eram complet diferiți. Drew era un tip cinic, furios, al naibii de arătos și superdemolator de relații. Iar treaba mea era să ajut oamenii să-și salveze căsniciile. Singurul lucru pe care îl aveam în comun era spațiul pe care îl împărțeam.
Și o atracție care devenea din ce în ce mai greu de ignorat.