Jocurile căinței

Eu si Delilah ne intersectaseram in Macao, unde am descoperit ca eram interesati amandoi de dealerul de arme Achille Belghazi pentru uciderea caruia fusesem angajat, dar pe care oamenii lui Delilah il doreau viu ca sa obtina de la el informatii importante. Intr-un final noi doi izbutiseram sa convenim un armistitiu fragil si lucrurile se terminasera bine. Ba chiar foarte bine, daca puneam la socoteala luna pe care o petrecusem dupa aceea cu Delilah in Rio, inainte ca amandoi sa revenim in lumile noastre diferite.

In ciuda chimiei personale dintre noi, nu ma incredeam complet in Delilah; la urma urmelor, era o agenta, cu propriile ei planuri profesionale. De aceea insistasem ca israelienii sa vina in Nagoya, un oras japonez mare aflat la peste trei sute de kilometri vest de Tokio. Pentru mine Nagoya insemna teren nativ, dar pentru
doi israelieni vizitatori, si pentru orice aiti neinvitati pe care ar fi putut decide sa-i aduca, ar fi fost nefamiliar si inconfortabil, iar acolo ei insisi ar fi fost linistitor de batatori la ochi. Tokio mi-ar fi slujit mai bine scopurilor, insa preferam sa-l vizitez cat mai rar. Trecusera doi ani de cand ma confruntasem cu Yamaoto, maestrul
papusar dinapoia coruptiei endemice a Japoniei, totusi stiam ca nu
uita, era razbunator si m-ar fi cautat in Tokio.