Un nou thriller din seria Jack Reacher
„Reacher e un Superman dur al genului thriller.“ — New York Times
Pentru Jack Reacher, evenimentele din 11 septembrie 2001 au adus o schimbare practică a stilului de viață. Pe lângă periuța de dinți pliabilă, acum poartă asupra lui și o carte de identitate cu fotografie. Totuși, nimeni nu-i poate da de urmă. Așa că, atunci când un membru al fostei sale unități militare găsește o cale de a-i transmite un mesaj, Reacher știe că e vorba de ceva foarte serios: Vreau să aduni laolaltă vechea unitate.
Nu te încurci cu investigatorii speciali. Întotdeauna se apără unul pe celălalt. Acum unul dintre ei e mort în deșertul californian. Iar ceilalți șase sunt de negăsit.
Nu te încurci cu Jack Reacher. Vechii lui camarazi sunt în mare încurcătură, iar el n-are de gând să stea cu mâinile-n sân. Nici acum, nici altă dată.
Invincibilul Reacher e la fel de irezistibil ca întotdeauna. — Sunday Telegraph
Reacher, care și-a câștigat de mult o imagine de legendă, e, la urma urmei, o ființă omenească… Lee Child povestește magistral: precis, laconic, încărcat de tensiune. — Evening Standard
Fiecare volum din seria pasionantă creată cu inteligență de Lee Child îl poartă pe luptătorul rătăcitor într-o nouă aventură, astfel încât poți să începi lectura cu oricare carte, inclusiv cu ultima lui bijuterie, Ghinioane și încurcături. Avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, așa că fii pregătit!
„Pentru Reacher, armata era ceva foarte îndepărtat. O altă eră, o altă lume. Alte reguli. Poate că cineva aplica standardele de astăzi la situații de ieri și se plângea de ceva. Poate că începuse o anchetă internă îndelung așteptată. Unitatea specială de investigații a lui Reacher o luase pe o mulțime de scurtături și crăpase o mulțime de capete. Cineva, probabil Neagley, inventase expresia: nu te încurci cu anchetatorii speciali. Fusese repetată la nesfârșit, ca promisiune, ca avertisment. Directă și mortal de serioasă.“