Bourne nu era străin tentației. Era specializat în păcat. Era o cunoștință intimă a viciului. Știa atracția plușului de smarald întins pe o masă de biliard, înțelegea felul în care inima trepida la sunetul zarurilor zornăind în mână, știa prăpastia pe marginea căreia se balansa un jucător, în așteptarea acelei singure cărți care ar construi – sau ar distruge – o avere.