doisprezece ani decât el, însă Charlotte era cu șaptesprezece ani mai mică, iar Jane cu nouăsprezece.
Era suficient de bătrân cât să le fie tată. O diferență imposibil de ignorat – așa fusese dintotdeauna și așa avea să fie.
― Godric, spuse încet mama lui vitregă. Se ridică și se duse la el, după care îl surprinse luându-i una din mâini în palmele ei mici și moi. Mă bucur atât de mult să te văd.
Avu din nou sentimentul de vinovăție iritant și neliniștea pe care le trăia de fiecare dată când o întâlnea pe această femeie. Îl făcea să se simtă precum un școlar stângaci, și detesta acest lucru.
― Doamnă, zise el, dându-și seama că tonul lui era prea aspru, prea formal. Cărui fapt îi datorez plăcerea acestei vizite?
Ea privi în sus către el – capul îi ajungea numai până la jumătatea pieptului său – iar ochii ei păreau să caute ceva pe chipul lui.
― Voiam să te vedem, zise într-un final