Prin sentința primită de la împărat, Ovidius va începe să-și trăiască, fără întârziere, chinul. Fericirea sa se sfârșește pentru totdeauna, luându-i locul trăirea tragică a existenței, care va da un alt sens realității interioare, omenescului, schimbându-l, îngrădindu-l. Lovit de soartă, poetul trăiește o realitate amară, căci Paradisul său pământesc dispare, luându-i locul neliniștea, frica, incomunicarea, însingurarea, nesiguranța etc., aflate toate sub steaua Departelui.