În Extazul lui Gabriel, a doua parte a trilogiei dedicate poveștii de iubire dintre profesorul Emerson și studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga dinInfernul lui Gabriel, centrând povestea pe inițierea tinerei inocente în tainele seducției. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanță romantică la Florența, locul întâlnirii dintre Dante și Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul și bucuria iubirii împărtășite.
Dar, la întoarcere, fericirea le este amenințată de intrigile unei foste studente, care risca să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât și aspirațiile universitare ale lui Julianne – și, mai presus de toate, relația lor.
Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să se împace cu spectrele trecutului și să sacrifice o parte din ființa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.
„În timp ce el o mângâia blând pe obraz, Julia se uita în ochii albaștri, tulburi, ascunși acum de ochelari. Era atât de chipeș la costum. Nespus de sexy.
Cu un gest îndrăzneț, trase de marginea papionului și simți cum i se desface mătasea între degete. Înfășură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute.“