Lucrarea de față își propune să adauge o cărămidă la acest edificiu, acela al criticii postcomunismului. Mai concret, este vorba despre postcomunismul românesc, fenomen care, desigur, nu poate fi înțeles adecvat în absența unei contextualizări mai largi, dar care, în același timp, are și unele caracteristici particulare, ce îl singularizează în raport cu experiențele similare din restul fostului „lagăr socialist”: anticomunismul agresiv, nedemocratic, prăbușirea politicilor sociale, o campanie de privatizări haotică și deseori irațională (aici există un punct de convergență cu Rusia postsovietică), respectiv o supralicitare a mitului unui Occident binevoitor, care va prelua grijuliu sarcina încadrării noastre pe traiectul ferm al modernității, al democrației și bunăstării, sarcină brutal întreruptă de un regim comunist total străin de realitățile și de cultura politică ale României.