„Farmecul imediat sesizabil al scrisului lui Razvan Petrescu consta in contradictia dintre continua jubilatie stilistica si o tristete de fond, nevindecabila. Prozatorul are aerul celor care dau petreceri stralucitoare, incercand sa uite de o nenorocire survenita in viata lor. Cartile de proza scurta (…) il prezinta ca pe un iluzionist al scrisului, capabil sa-i cucereasca si sa-i recucereasca ori de cate ori vrea pe cititori. (…) Este frapanta repeziciunea cu care se succed intamplarile. Parca se proiecteaza secvente filmate cu acceleratorul. In plus, ele sunt imprevizibile — ca peripetiile unui personaj picaresc.
Cititorului ii vine deopotriva sa planga si sa rada, intrucat viteza derularii confera chiar si unor tragedii un aspect mecanic ilariant.“ — Alex. Stefanescu, Istoria literaturii romane contemporane 1941–2000
„Comparabil oricand cu Caragiale, Sadoveanu sau Preda prin acuitatea simtului de observatie si prin felul in care reuseste sa reconstituie un univers social si moral folosind oralitatea, dar, mai ales, polimorfia stilistica a prozei sale ce trece, brusc sau prin fineturi intertextuale, de la realism la parabolic — situandu-se undeva intre traditia est-europeana a farsei absurde gen Hrabal-Harms si realismul parodic nord-american a la Carver-Allen (Woody, fireste) -, Razvan Petrescu este maestrul din umbra al literaturii romane scurte.“ — Marius Chivu
