Când cerșetorii devin îngeri…
Antonin Dampierre, în vârstă de treizeci de ani, foarte preocupat de înfățișarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel puțin, așa pare. Lucrează într-o agenție imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacție din pricina a doi bețivi, se repede la unul dintre ei și îl omoară în bătaie.
Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerșetori. Așa că își începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaște pe Isolde de Hauteluce, un fel de mamă a răniților. Va reuși această eroină dedicată întru totul umanității să-l salveze pe Antonin de el însuși?
„Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ.“ – Pascal Bruckner
„Intră în această Casă a Îngerilor, care atinge punctul nevralgic al societății contemporane, scoțând în evidență ipocrizia tuturor, de la cinici la binefăcători și de la boemi la cei implicați în cauze umanitare.“ – L’Express
Casa Îngerilor ne invită să medităm la condiția celor fără adăpost, la oamenii invizibili de pe trotuare, precum și la nevrozele fiecăruia dintre noi. – Le Point
„O fabulă necruțătoare despre sărăcia cruntă cu care se confruntă omenirea în zilele noastre.“ – Evene.fr