„Nu e o autoficțiune, e o carte scrisă la persoana a treia, cu un personaj feminin, Sabina, care trebuie să reziste în București, în anii ’90. În mod paradoxal, este un volum cu un substrat social foarte puternic și n-aș fi crezut c-o să-mi iasă așa. E o reflectare de lumi foarte variate, un roman picaresc, dar și o poveste de dragoste. Mi-am folosit biografia moderat, scoțând la lumină câteva povești din propriul trecut. Dar am mizat, ca orice scriitor, și pe ficțiune. E o lume de oameni tineri care trebuie să supraviețuiască. Despre asta am scris, despre supraviețuire…“ (Ioana Nicolaie)
