În această carte, scriitorul și jurnalistul timișorean a răspuns întrebărilor adresate de un cristian, întrebări despre literatură și lumea literară, despre presa ultimilor 20 de ani, secretele realizării unui interviu reușit, televiziune și culisele ei, despre copilărie, adolescență, prieteni ori evenimente personale importante.
Eu mă aprind cam repede, dar nu mă ține supărarea, nu se lipește de mine, indiferent despre ce e vorba. Sînt un ins senin, mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, dar și părinților care m-au crescut așa, ca pe un om al păcii. Iar dacă, totuși, aveam ceva care mă măcina, care nu-mi dădea tihnă, mă refugiam în citit. În singurătate. Poate că și asta m-a atras spre literatură: solitudinea de care ai nevoie ca să citești și să scrii. Din cînd în cînd, mai rar sau mai des, faci pasul înapoi din lume și rămîi cu cărțile tale. Am fost și sînt băiat de gașcă, om de lume, dar, vorba lui Petre Stoica, doar singurătatea îți este fidelă. (Robert Șerban)