Billie și Franck zac pe fundul unei prăpăstii, într-o văgăună din Munții Cevennes, iar Franck și-a pierdut cunoștința. Ca să-și salveze cel mai bun prieten, Billie face singurul lucru care-i trece prin cap: îi ține steluței sale norocoase o pledoarie însuflețită, dezarmant de sinceră și adesea ireverențioasă în favoarea prieteniei lor. Îi povestește cum au reușit să se scoată unul pe celălalt de pe fundul prăpastiei care fusese copilăria lor din „lumea a patra“, marcată, pe de o parte, de un tată intolerant și cu idei extremiste și o mamă abrutizată de băutură și, pe de alta, de mizeria unei vieți trăite lângă groapa de gunoi, într-o familie abuzivă și nepăsătoare. Îi descrie micile explozii de fericire și frumusețe aduse de muzică sau cărți, dar și rănile de nevindecat provocate de oameni, capriciile și greșelile fiecăruia și curajul de a-și lua viața în propriile mâini, construindun manual de supraviețuire prin iubire.