Cu cel de-al treilea volum al memoriilor lui Dumitru Popescu, am ajuns la anii — treisprezece la numar! — petrecuti in imediata vecinatate a «unui sef imposibil, autoritar, grosolan, nestatornic, ghidat de marunte considerente subiective si de rationamente inchistate» si a unui «demon feminin retrograd si patimas, ignorant si intortocheat», inconjurati de o «noua echipa de buldozere rudimentare, slugarnice si aproape oarbe». Avem doar un fragment din dublul portret al Cabinetului unu si Cabinetului doi, asa cum s-au vazut ele de foarte aproape de-a lungul unei indelungate colaborari; si doar o idee despre atmosfera care domnea acolo, la varful puterii. La ele se adauga alte portrete, de oameni de litere si de cultura, framantarile si disputele din Uniunea Scriitorilor si cea a artistilor plastici, in anii ’80, cu schimbarea abuziva a conducerii lor, plagiatul lui Eugen Barbu, scene inedite cu Marin Preda, Titus Popovici si altii. Din loc in loc, ca si pana acum, interesante pagini de jurnal de calatorie, in tari din Orientul indepartat si Europa occidentala, ale unuia dintre putinii oameni scoliti de la varful ierarhiei comuniste. O noua ocazie de a afla cum se vedeau lucrurile si din interiorul ierarhiei de partid cu doar un deceniu inainte de falimentul doctrinei si al sistemului.
Dumitru Popescu (n. 18 aprilie 1928, la Turnu Magurele). Prozator, poet si eseist. Licentiat in stiinte economice in anul 1951. Intra in presa in anul 1950, ca redactor la Contemporanul. In 1956 urmeaza scoala Superioara de Partid „A. Jdanov“ de perfectionare a ziaristilor. Este redactor-sef al cotidianului Scinteia Tineretului (1956–1960), director general la Agerpres (1960–1962), adjunct al ministrulului Culturii (1962–1965), redactor-sef al ziarului Scinteia (1965–1968), presedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1971–1976) presedinte al Consiliului National al Radioteleviziunii (1969–1971; 1976–1981). Din 1981 pana la caderea regimului comunist, rector la Academia „Stefan Gheorghiu“. A ocupat urmatoarele functii politice: membru al Biroului CC al UTM (1956–1960); membru CC al PCR (1965–1989); membru CPEx (1969–1989); secretar CC al PCR (1968–1981); deputat de Banat, Arad, Alba, Mures si Iasi (1965–1989). Implicat, dupa 1989, in procesul CPEx, a fost condamnat, achitat si iarasi condamnat, beneficiind in cele din urma de gratierea prezidentiala. In toti anii ulteriori n-a mai participat sub nicio forma la viata politica, dedicandu-se in exclusivitate scrisului. Debuteaza cu versuri si proza in Teleormanul liber, in 1949. Inainte de 1989 au aparut: • volume de publicistica: Impresii de calator (1962), Drumuri europene (1965); • eseistica: Biletul la control! (1968), Iesirea din labirint (1973); • poezie: Pentru cel ales (1968), Un om in Agora (1972), Gustul simburelui (1974), Raza de cobalt (1979), Insomnia dragonului (1989); • romane: trilogia Pumnul si palma (O dimineata inselatoare — 1980, Ochiul ciclonului — 1981, Marsul cariatidelor — 1982), Muzeul de ceara (1984), Vitralii incolore 1985, Cenusa din ornic (1988). In intervalul scurs de la caderea regimului comunist publica mai multe carti: • memorialistica: Timpul lepros — jurnalul unui detinut politic postdecembrist (1992, reeditat in 2004 cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor), Am fost si cioplitor de himere (1993), Elefantii de portelan (1996), Cronos autodevorandu-se. Memorii vol. I–VI (Curtea Veche, 2005–2007); • eseistica: Eclipsa in Cetatea Soarelui (1994), Spatiile dintre negru si alb (2012), Diformitatea liniilor in portret (2012); • poezie: Ieslea minotaurului, continand versuri scrise in inchisoare (1993); • romane: Focul de paie (1999), Pasajul (2002), Omul zapezilor (2003), Atelierul de vara (2009), Candva dupa izgonirea din Paradis (2010), Artemis sau uzurparea sentimentului (2013).