Mafia Darling: An Italian Dark Mafia Romance (The Kings of Italy Book 2)
- About
- Impressions1
- Quotes10
- Readers33
- Dezijacobshas quoted7 days ago
Please. God, please, do not take her from me. - Deza Diegohas quoted2 years ago
This was why he was so secretive, why he stayed close to the castello. But he relented because I’d asked. Had stopped to buy me gelato because I hadn’t eaten lunch. How could I have been so selfish as to demand this trip? - Deza Diegohas quoted2 years ago“You alone have the power to destroy me. I am nothing without you, absolutely nothing. And I will never, ever let you go.”
Her hands wrapped around my wrists. “Good, because you’ve ruined me, il Diavolo. Absolutely ruined me, so there’s no getting rid of me now. Which means you and I are going to rule the motherfucking world together.” - Deza Diegohas quoted2 years agoI got off on degrading her, and Francesca got off on being degraded. It was why we worked so well together.
- Deza Diegohas quoted2 years agoI sat on the bed and waited. I was ready to face my fiancé.
- Deza Diegohas quoted2 years agoThe entire time he’d been fucking me, he hadn’t said a word. At all. Fausto was a talker and I loved his dirty mouth. But he’d been eerily quiet tonight.
He also hadn’t kissed me on the lips.
Huh. - Deza Diegohas quoted2 years ago“I would never hurt Frankie,” Giulio said into my hair. “She’s the best stepmother I could have asked for.”
I closed my eyes briefly. Jesus. Baked Giulio was a blabbermouth. - b4153725320has quoted2 years ago
There. I heard it again. It was the door.
Cristo! No, no, no.
I shivered, the dread filling my veins like ice water. I tried to remember what little words of prayer I could still recall. Please, help me.
There were more of them this time. I counted at least eight men coming down the stairs. They were moving slower than usual. But why hurry, I supposed? I wasn’t going anywhere.
I heard whispers but couldn’t make them out. That was odd. Usually Fausto was shouting at me, taunting me the second he entered the dungeon.
They came closer, but I didn’t bother looking. I didn’t need to see the smug satisfaction when he saw me, naked and crumpled, on the dungeon floor. I prayed he killed me quickly, but I knew he wouldn’t.
Please.
“Don D’Agostino.”
No one had called me by that name in quite a long time. I opened my good eye and squinted, trying to make out a face.
I knew that face.
It was one of my own men.
“Don D’Agostino,” he breathed, his gaze sweeping down my mangled body. “Thank God you are alive.”
The overwhelming relief caused tears to form, so I closed my eye and relaxed into the dirt floor. Dio santo! They had come for me. Fucking finally.
Ravazzani hadn’t known that I had people close to him, people who would work to get me out, and I prayed each morning it would be the day. I’d all but run out of hope. I was certain after Fausto’s last visit that my time was up.
But I held out long enough. I would soon be free.
Voices carried on around me. “He can’t walk. We’ll need to carry him.”
“But I think his shoulder is dislocated.”
“We can’t fix it now. We don’t have time.”
There was rustling and I felt my body shifting as they got into position. I made a pitiful whine when they lifted me, sounding more like a wounded animal than a man. The pain was excruciating.
I must have passed out going up the stairs because the next thing I knew we were out in the fresh air. Gunfire popped in the distance and I cracked my eyelid to see where we were.
They were carrying me around the side of Fausto’s castello. Bodies dotted the ground, the dirt dark and wet beneath them. My men surrounded me, at least ten of them, some holding me and the rest offering protection. The jostling and shifting nearly caused me to vomit, not that I had anything in my stomach.
One of my men fired his gun, the sound both familiar and strange after so long in isolation. I could barely breathe as more shots were fired, the hope and terror lodging in my throat. To be stopped now, when I was so close to freedom, would be worse than never having a chance at all. They would need to put a bullet between my eyes right here because I would not return to that dungeon under any circumstances.
They started yelling, but I was too weak and nauseous to understand what was being said.
Instead, I began to pray.
* * *
Fausto
Nesto cast a worried look at Marco before glancing at me in the rear view mirror. “But, Don Ravazzani . . .”
“Here,” I repeated in a sharp tone, the one my men knew was an order. I apprAcolo. Am auzit-o din nou. Era ușa.
Cristi! Nu, nu, nu.
Am tremurat, frica umplându-mi venele ca apa cu gheață. Am încercat să-mi amintesc ce cuvinte mici de rugăciune îmi mai puteam aminti. Te rog, ajută-mă.
Au fost mai mulți de data asta. Am numărat cel puțin opt oameni coborând scările. Se mișcau mai încet decât de obicei. Dar de ce să mă grăbesc, presupun? Nu plecam nicăieri.
Am auzit șoapte, dar nu le-am putut distinge. Asta a fost ciudat. De obicei, Fausto striga la mine, batjocorindu-mă în secunda în care a intrat în temniță.
S-au apropiat, dar nu m-am obosit să caut. Nu am avut nevoie să văd satisfacția îngâmfată când m-a văzut, gol și mototolit, pe podeaua temniței. M-am rugat să mă omoare repede, dar știam că nu o va face.
Te rog.
"Don D' Agostino.”
Nimeni nu m-a mai sunat cu acest nume de foarte mult timp. Mi-am deschis ochiul bun și m-am uitat, încercând să fac o față.
Știam fața aia.
A fost unul din Oamenii mei.
"Don D 'Agostino", respira el, privirea lui zdrobitoare în jos corpul meu mutilat. "Slavă Domnului că ești în viață.”
Ușurarea copleșitoare a făcut să se formeze lacrimi, așa că am închis ochiul și m-am relaxat în podeaua de pământ. Dio santo! Au venit după mine. Dracului în cele din urmă.
Ravazzani nu știa că am oameni apropiați de el, oameni care ar lucra pentru a mă scoate și m-am rugat în fiecare dimineață că va fi ziua. Mi-ar Toate, dar a alerga afară de speranță. Am fost sigur după ultima vizită a lui Fausto că timpul meu a expirat.
Dar am rezistat destul. În curând voi fi liber.
Voci purtate în jurul meu. "Nu poate merge. Va trebui să-l cărăm.”
"Dar cred că umărul lui este dislocat.”
"Nu o putem repara acum. Nu avem timp.”
A fost foșnet și mi-am simțit corpul schimbându-se pe măsură ce au ajuns în poziție. Am făcut un plâns jalnic când m-au ridicat, sunând mai mult ca un animal rănit decât ca un om. Durerea a fost chinuitoare.
Cred că am leșinat urcând scările pentru că următorul lucru pe care mi l-am dat seama că eram în aer curat. Focuri de armă au apărut în depărtare și mi-am crăpat pleoapa să văd unde suntem.
Mă cărau pe lângă castelul lui Fausto. Corpurile au punctat pământul, murdăria întunecată și umedă sub ele. Oamenii mei m-au înconjurat, cel puțin zece dintre ei, unii ținându-mă și restul oferind protecție. Împingerea și schimbarea aproape că m-au făcut să vomit, nu că aș avea ceva în stomac.
Unul dintre oamenii mei a tras cu arma, sunetul atât de familiar și ciudat după atâta timp izolat. Abia puteam respira pe măsură ce se trăgeau mai multe focuri, speranța și teroarea adăpostindu-se în gâtul meu. Să fiu oprit acum, când eram atât de aproape de libertate, ar fi mai rău decât să nu am nicio șansă. Ar trebui să-mi pună un glonț între ochi chiar aici pentru că nu m-aș întoarce în acea temniță sub nicio formă.
Au început să țipe, dar eram prea slab și greață pentru a înțelege ce se spunea.
În schimb, am început să mă rog.
* * *
Fausto
Nesto aruncă o privire îngrijorată asupra lui Marco înainte de a mă privi în oglinda retrovizoare. "Dar, Don Ravazzani . . .”
"Aici", am repetat pe un ton ascuțit, cel pe care oamenii mei îl știau era un ordin. I appr - b4153725320has quoted2 years agond miserable, sick to my stomach, and not a word from you.”
She stopped and put her hands on her hips. “You didn’t care whether I lived or died, as long as I was out of your sight.”
This was enough. I had to set her straight.
I moved in and cupped her face in my hands. “Wrong. I couldn’t sleep while you were gone. I couldn’t eat, and I started drinking heavily. Ask Marco or Zia. I was miserable, a shell of a man. I poured over the daily reports about you, then lingered in doorways, hiding, while Giulio updated Zia on you.” I stroked my thumbs along her jaw, the soft skin like velvet. My heart pounded so hard that I wondered if she could hear it. “Do you need me to tell you how I feel? Is that what you need to forgive me and believe I am worthy of your trust? Because ti amo, cuore mio.”
Her eyes moved back and forth, as if searching my gaze for a lie. She would not find one.
I admitted, “I have never told a woman that before in my life, not even Lucia. I didn’t want to lie and raise her hopes for that kind of marriage between us. But the way I feel about you, Francesca? It is a sickness, a cancer. Something that cannot be destroyed or removed. You are a part of me, from now until they put me in the ground.”
“Until I make you mad again,” she whispered. “Until you cannot control your temper and I am the one to suffer. Or our child.”
“I would never hurt our child.”
“Unless he or she turns out to be gay. Or trans. Or bi. What will you do then, Fausto?” She stepped back and my hands fell to my sides. “What if your next son doesn’t want to join the mafia? What if your daughter wants to choose her own husband—or wife? Will you be so understanding, then?”
I clenched my jaw. “I do not wish to discuss the situation with Giulio. This is about you and me.”
“No, this is about more than you and me now. It became more the minute you got me pregnant. I was perfectly happy as your temporary mantenuta, and you had to ruin everything by accusing me of being a gold-digging whore! Just because I was willing to keep Giulio’s secret!”
I wanted to tell her she was never temporary, but why would she believe me? I had to prove it to her. My words were not enough, even if I meant them.
I gestured to the path. “Come. Vincenzo needs our help.”
She didn’t budge. “I changed my mind. I don’t feel like hanging out with you this afternoon. I’m going back to the castello.”
I put my hands together, shaking them. “Please, Francesca. You should see la vendemmia. It is magical. Let me show you. Or, let Vincenzo show you. I’ll keep my distance, if that is what you prefer.”
“Yes, I fucking prefer,” she snapped and started off toward the vineyards.
I exhaled in reliefnd mizerabil, bolnav la stomac, și nici un cuvânt de la tine.”
S-a oprit și și-a pus mâinile pe șolduri. "Nu ți-a păsat dacă am trăit sau am murit, atâta timp cât am fost departe de ochii tăi.”
A fost de ajuns. A trebuit s-o îndrept.
M-am mutat și i-am cuprins fața în mâini. "Greșit. N-am putut dormi cât ai fost plecat. Nu puteam mânca și am început să beau mult. Întreabă-l pe Marco sau pe Zia. Am fost mizerabil, o coajă de om. Am turnat peste rapoartele zilnice despre tine, apoi am zăbovit în uși, ascunzându-mă, în timp ce Giulio l-a informat pe Zia despre tine."Mi-am mângâiat degetele mari de-a lungul maxilarului ei, pielea moale ca catifeaua. Inima mi-a bătut atât de tare încât m-am întrebat dacă o poate auzi. "Ai nevoie să-ți spun cum mă simt? De asta ai nevoie să mă ierți și să crezi că sunt demn de încrederea ta? Pentru ca ti amo, cuore mio.”
Ochii ei se mișcau înainte și înapoi, de parcă mi-ar căuta privirea pentru o minciună. Ea nu ar găsi unul.
Am recunoscut: "nu am mai spus niciodată unei femei asta în viața mea, nici măcar Lucia. Nu am vrut să mint și să-i ridic speranțele pentru acest tip de căsătorie între noi. Dar ce simt pentru tine, Francesca? Este o boală, un cancer. Ceva ce nu poate fi distrus sau eliminat. Ești o parte din mine, de acum până când m-au pus în pământ.”
"Până când te voi supăra din nou", șopti ea. "Până când nu - ți poți controla temperamentul și eu sunt cel care suferă. Sau copilul nostru.”
"Nu aș răni niciodată copilul nostru.”
"Cu excepția cazului în care el sau ea se dovedește a fi gay. Sau trans. Sau bi. Ce vei face atunci, Fausto?"S-a dat înapoi și mâinile mi-au căzut în lateral. "Ce se întâmplă dacă următorul tău fiu nu vrea să se alăture mafiei? Ce se întâmplă dacă fiica ta vrea să—și aleagă propriul soț-sau soție? Vei fi atât de înțelegător, atunci?”
Mi-am încleștat maxilarul. "Nu vreau să discut situația cu Giulio. E vorba de noi doi.”
"Nu, este vorba despre mai mult decât tine și cu mine acum. A devenit mai mult în momentul în care m-ai lăsat însărcinată. Am fost perfect fericit ca mantenuta ta temporară, și a trebuit să strici totul acuzându-mă că sunt o curvă săpătoare de aur! Doar pentru că am fost dispus să păstreze secretul lui Giulio!”
Am vrut să-i spun că nu a fost niciodată temporară, dar de ce m-ar crede? A trebuit să-i dovedesc. Cuvintele mele nu erau suficiente, chiar dacă mă refeream la ele.
Am făcut semn spre cărare. "Vino. Vincenzo are nevoie de ajutorul nostru.”
Nu s-a clintit. "M-am răzgândit. Nu am chef să stau cu tine în după-amiaza asta. Mă întorc la castello.”
Mi-am pus mâinile împreună, scuturându-le. "Te Rog, Francesca. Ar trebui să vezi la vendemmia. Este magic. Să-ți arăt. Sau, lasă-l pe Vincenzo să-ți arate. Voi păstra distanța, dacă asta preferi.”
"Da, prefer naibii", a rupt ea și a pornit spre podgorii.
Am expirat în relief - b4153725320has quoted2 years agoam already cursed. What’s one more?” My first wife had been killed and the woman I loved had been kidnapped. Murder and heartache was all I’d ever known, outside of my short time with Francesca.
“Never have you spoken to me like this. In all the years I have known you, I said you were a good boy. Now I am ashamed of you, drinking wine when you should be out getting your unborn child back safely.” She clapped her hands twice. “Give that man whatever he wishes and bring Francesca home.”
As if it were that simple.
D’Agostino was dangling Francesca out like a piece of meat, hoping I would bite. The price he’d quoted me, half my drug operation on the west coast, was ridiculous. I would not bow to blackmail or intimidation. I was il Diavolo—I inspired the intimidation, not succumbed to it.
I chugged the rest of the wine and put the glass on the marble countertop. “I will have my vengeance and bring her home. D’Agostino will pay with his life first.”
“Bah! You men worry so much about your pride that you cannot see what really matters.”
Likely true, but this was all I’d ever known. “I am taking my pride and going to shower. You may chastise me more tomorrow.”
I left her standing in the kitchen and trudged up the steps. All of a sudden, my body felt exhausted, my muscles heavy. Each step grew increasingly more difficult, like I was walking through quicksand. Ma che cazzo?
I put a hand on the wall as I stumbled down the corridor, just trying to remain upright. Something was wrong. I was covered in blood and sweat, but I hadn’t been injured. I shouldn’t feel like this.
Once I was in my room, my bed swung up to greet me. As I closed my eyes, it hit me what had happened.
Zia and her sleeping tablets. In the wine.
Minchia!
* * *
Francesca
Clean and modern, Enzo’s beach home was the complete opposite of the castello. The property stretched out along the Gulf of Naples, each room boasting a magnificent view of the water and Vesuvius. Mariella lived here, while Enzo’s wife and children were somewhere else, and he had the luxury of going back and forth, the cheating bastard.
Even though Enzo was hardly around, his guards were always present, as was Mariella, which meant I was never alone, and I was exhausted from it. Most of my time was spent wondering if this was the day I’d be tortured or raped in revenge against Fausto. Or worse, the day Enzo realized I was of no use to him and put a bullet in my brain.
I hardly slept. I ate to keep my stomach settled, but I worried that each bite of food was poisoned. Every noise made me jump, and my nerves felt stretched to the breaking point. How much more of this could I take? How much longer before they realized I was pregnant with Fausto’s baby? What would happen then?
The possibilities were too terrifying to contemplate.
So despite Mariella’s repeated attempts to forge a friendship with me, I kept to myself. I needed to think and figure out an escape. All I needed was an instant, any window of opportunity where I couldsunt deja blestemat. Ce mai e unul?"Prima mea soție fusese ucisă, iar femeia pe care o iubeam fusese răpită. Crimă și durere de inimă a fost tot ce am cunoscut vreodată, în afara timpului meu scurt cu Francesca.
"Niciodată nu mi-ai vorbit așa. În toți anii în care te-am cunoscut, am spus că ești un băiat bun. Acum mi-e rușine de tine, bea vin atunci când ar trebui să fie în obținerea copilul nenăscut înapoi în condiții de siguranță."A bătut din palme de două ori. "Dă - i omului ce dorește și adu-o pe Francesca acasă.”
De parcă ar fi atât de simplu.
D ' Agostino o legăna pe Francesca ca pe o bucată de carne, sperând că o voi mușca. Prețul pe care mi-l citase, jumătate din operațiunea mea de droguri pe coasta de vest, era ridicol. Nu m-aș înclina în fața șantajului sau intimidării. Am fost il Diavolo—am inspirat intimidarea, nu am cedat.
Am scos restul de vin și am pus paharul pe blatul de marmură. "Voi avea răzbunarea Mea și o voi aduce acasă. D ' Agostino va plăti mai întâi cu viața.”
"Bah! Voi bărbații vă faceți griji atât de mult pentru mândria voastră încât nu puteți vedea ce contează cu adevărat.”
Probabil adevărat, dar asta era tot ce știam. "Îmi iau mândria și mă duc la duș. M-ai putea pedepsi mai mult mâine.”
Am lăsat-o în bucătărie și am urcat treptele. Dintr-o dată, corpul meu s-a simțit epuizat, mușchii grei. Fiecare pas a devenit din ce în ce mai dificil, de parcă mergeam prin nisipuri mișcătoare. Ma che cazzo?
Am pus o mână pe perete în timp ce m-am împiedicat pe coridor, încercând doar să rămân în poziție verticală. Ceva nu era în regulă. Eram acoperit de sânge și sudoare, dar nu fusesem rănit. N-ar trebui să mă simt așa.
Odată ce am fost în camera mea, patul meu s-a ridicat să mă întâmpine. Când am închis ochii, m-a lovit ce s-a întâmplat.
Zia și somniferele ei. În vin.
Minchia!
* * *
Francesca
Curată și modernă, Casa de pe plajă a lui Enzo era opusul complet al castello. Proprietatea se întindea de-a lungul Golfului Napoli, fiecare cameră oferind o vedere magnifică la apă și Vezuviu. Mariella locuia aici, în timp ce soția și copiii lui Enzo erau în altă parte, iar el avea luxul de a merge înainte și înapoi, ticălosul înșelător.
Chiar dacă Enzo era cu greu prin preajmă, gardienii lui erau mereu prezenți, la fel ca Mariella, ceea ce însemna că nu eram niciodată singur și eram epuizat de asta. Cea mai mare parte a timpului meu a fost petrecut întrebându-mă dacă aceasta a fost ziua în care aș fi torturat sau violat ca răzbunare împotriva lui Fausto. Sau mai rău, în ziua în care Enzo și-a dat seama că nu-i sunt de folos și mi-a tras un glonț în creier.
Abia am dormit. Am mâncat pentru a-mi menține stomacul așezat, dar m-am îngrijorat că fiecare mușcătură de mâncare a fost otrăvită. Fiecare zgomot m-a făcut să sar, iar nervii mi s-au simțit întinși până la punctul de rupere. Cât aș mai putea suporta? Cât mai durează până își dau seama că sunt însărcinată cu copilul lui Fausto? Ce s-ar întâmpla atunci?
Posibilitățile erau prea terifiante pentru a fi contemplate.
Așa că, în ciuda încercărilor repetate ale Mariellei de a crea o prietenie cu mine, am păstrat pentru mine. Trebuia să mă gândesc și să găsesc o scăpare. Tot ce am nevoie a fost o clipă, orice fereastră de oportunitate în cazul în care am putut
