Ascuns în sălbăticia Munților Făgăraș, Valea Rea nu e un sat ca toate celelalte. Aici se află poarta spre Țara Subpământurilor Nesfârșite, unde își au ielele palat, și de aceea timpul are altă curgere, oamenii viețuiesc sute de ani împărțindu-și pământurile cu fiarele codrului, iar văzduhul are irizații de basm. În Valea Rea ajung doi copii de la oraș să asculte poveștile extraordinare ale bunicului, care, făcându-le pe înțelesul lor, amestecă „cele văzute cu cele nevăzute, cele pentru copii cu cele pentru oameni mari, cele de nespus cu tăcerile, trecutul cu niciodată“, până când Prâslea-cel-Voinic ajunge să fie la fel de real ca regele Carol, deși cei mici nu ar ști să zică „dacă au trăit în același timp sau unul înaintea celuilalt“. Amintirile luptelor de la Rahova se împletesc cu cele despre făpturi cu trup de abur și sălbăticiuni preschimbate în stană de piatră, legendele haiducilor din Codrii Vlăsiei și istoriile familiei se topesc în vise care se plămădesc aievea, iar lumea întreagă este povestită „ca într-un joc, ca într-un descântec“, într-o carte mai curând spusă decât scrisă.
